Rapid a reușit prima victorie oficială pe noul stadion „Giulești” împotriva celor de la FC Botoșani, scor 3-0, în cadrul etapei a treia a a play-out-ului Ligii 1. Cu această victorie giuleștenii trec pe primul loc al clasamentului din play-out, poziție ce asigură barajul pentru Conference League.
Pe lângă acest succes, rapidiștii mai au un lucru pentru care pot să se bucure, patronul Victor Angelescu a anunțat că este aproape să îl aducă pe Dan Șucu acționar la Rapid.
După cum a anunțat ProSport, Dan Șucu este aproape să accepte oferta lui Victor Angelescu și să cumpere 20% din acțiunile clubului FC Rapid.
Actualul finanțator al giuleștenilor a anunțat că poartă discuții avansate cu patronul de la Mobexpert, care în prezent ajută Rapidul cu investiții pentru academie.
„Realitatea v-am spus-o. Vorbesc cu domnul Şucu, avem acel proiect în derulare la juniori şi îmi doresc să vină alături de mine. Când se va finaliza… Eu îmi doresc. Normal, să vină acţionar. Eu vorbesc cu el. Obiectivul apoi e play-off-ul. Cu un altfel de buget să ne batem pentru play-off. Ăsta e primul obiectiv şi după vedem. N-am avut buget mic nici anul acesta, probabil cu 20-30% ne putem bate la play-off, dar vom avea un buget bun de primele şase echipe”, a declarat Victor Angelescu, la Orange Sport.
În ultimele zile, la ProSport Live, numele mari din fotbal au vorbit foarte amplu de o posibilă implicare a patronului de la Mobexpert la Rapid.
Dumitru Dragomir și Cristi Borcea au spus amândoi că Dan Șucu este un om foarte serios și, dacă va investi, la Rapid va fi un pas înainte pentru giuleșteni.
„Din mediul de business, Șucu a demonstrat că este printre cei mai buni manageri din România, pe ce pune mâna, performează. La cum îl cunosc, eu zic că indiferent unde se va băga la Rapid, la academie sau la echipa mare, va fi numărul 1”, a spus Cristi Borcea, la ProSport Live.
„Din ce știu, Șucu a luat sau va lua 20% din acțiunile Rapidului. Să știi că Șucu este un om foarte serios. Dacă vorbești cu el un lucru, se ține de cuvânt. Patronul ăsta al Rapidului are multă minte. Dacă dă câte 20% la 2-3, Rapid va deveni o echipă de top. Eu știu că mai e unul care vrea, e cel cu magazinele din mall-uri, intră și el să cumpere 20%. Da, Ostahie! Sunt trei, mai e încă unul. Angelescu nu vinde mai mult de 49%”, a spus Dumitru Dragomir, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER